Cele 12 persoane care si-au pierdut viata in accidentul de la Tuzla au fost identificate

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Ministerul Apararii Nationale a dat publicitatii numele victimelor accidentului aviatic de la Tuzla, de luni dupa amiaza, in care si-au pierdut viata 12 persoane.
Potrivit comunicatului, cea de-a 12-a persoana care a murit este locotenentul Liviu Antim. Acesta fusese adus luni seara la Spitalul Militar Central, cu un elicopter SMURD, dar in ciuda eforturilor depuse de medici, nu a mai putut fi salvat.

Ceilalti militari care au murit in accident sunt patru militari din cadrul Fortelor Aeriene si opt din cadrul Fortelor Navale: comandorul Nicolae Jianu – avea 49 de ani, era casatorit si avea doi copii; locotenent-comandor Catalin Vicentiu Antoche – avea 34 de ani, era casatorit si avea un copil; locotenent Lavinia Guita – avea 26 de ani si era necasatorita; maistrul militar clasa I Razvan Ranghet – avea 43 de ani, era casatorit si avea doi copii; locotenent Liviu Antim – avea 27 de ani si era necasatorit; maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cismasu – avea 34 de ani, era casatorit si avea doi copii; maistrul militar clasa a II-a Catalin Radoi – avea 36 de ani, era casatorit si avea un copil; maistrul militar clasa a III-a Badut Papuc – avea 29 de ani si era necasatorit; fruntasul Constantin Vladut Sarman – avea 26 de ani si era necasatorit; fruntasul Marius Catalin Chioveanu – avea 22 de ani si era necasatorit; fruntasul Cosmin Furtuna – avea 28 de ani si era necasatorit; soldatul Cosmin Florescu – avea 25 de ani si era necasatorit.

Starea celorlalti doi militari raniti, adusi la Spitalul Militar Central, capitanul Daniel Balsanu si maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare, este stabila, acestia fiind internati pentru investigatii medicale suplimentare si tratament, mai precizeaza comunicatul MApN.

Ei sunt stabili, prezinta fracturi, dar sunt cooperanti, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Un avion AN-2, apartinand Scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de parasutare, s-a prabusit luni, in jurul orei 17,40, pe aerodromul Tuzla.

La scurt timp dupa decolare, aeronava a pierdut brusc inaltime si s-a prabusit. In urma impactului cu solul, avionul a luat foc.

Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a desemnat o comisie de investigatie tehnica pentru cercetarea imprejurarilor producerii catastrofei aviatice de la Tuzla.

agerpres

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu