- Publicitate -
Ad imageAd image

Ce ar trebui să știi și să faci înainte de a cumpăra o locuință? Sfatul specialiștilor

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cu toții ne gândim să ne cumpărăm la un moment dat în viață o locuință. Însă alegerea ei nu este una deloc ușoară. Prima barieră de care te lovești sunt banii, iar apoi trebuie săte gândești la întreținere. Când a fost pandemie toată lumea a vrut la casă, iar acum lucrurile s-au inversat, fiindcă o casă este mai greu de întreținut decât un apartament.

„Să stii ce vrei în primul rand, ce ți-ai dori în raport cu suma pe care dorești să o investești! Dacă nu ai bani și dorești cu credit trebuie să te gandesti foarte foarte bine, să-ți asumi creditul, pentru că oricând oricine poate rămâne fără job și atunci trebuie să te astepți la orice! Plus că trebuie consultați toți membrii familiei, să vezi ce-și doresc. Pentru ca foarte mulți copii au intrat în depresie după ce s-au trezit mutați în afara orașului , la casă pentru că așa și-au dorit părinții. Dar copiii s-au trezit fără prieteni și fără posibilitatea deplasării singuri! Așa că cei ce sunt cu copii mici, nu e indicat să iasă din oraș! Astea toate pe partea emoțională!

Într- o altă componentă ar trebui cei ce vor să-și cumpere o locuință să apeleze la serviciile unor agenții imobiliare profesioniste, care ar trebui să-i arate toate facilitățile și caracteristicile în detaliu al unui imobil, începând de la vecini până la materialele fosite în construcția imobilului și amortizarea lui în timp, dacă imobilul este vechi, cu toate consecințele care ar putea interveni de-a lungul timpului! La cumpărarea unei case, când omul s-a hotărat că i-ar place să o cumpere, trebuie să-și angajeze un constructor profesionist cu experiență sau a unui arhitect priceput, care să-i poată spune și dezavantajele construcției, eventual unele vicii ascunse foarte greu de depistat, de aceea sunt ascunse, adică nu se văd!”, ne-a declarat Zoia Bozău, specialist în imobiliare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
3 Comments