- Publicitate -
Ad imageAd image

Categoriile vizate pentru anularea permisului de conducere. Autoritățile propun verificări la sânge

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Avem înregistrată la Senat recent o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002 şi a Ordonanţei de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. O astfel de inițiativă se impune, susțin inițiatorii, fiindcă în România sunt situații în care unele persoane care primesc indemnizații pentru nevăzător dețin și permise de conducere, lucru considerat anormal.

Inițiatorii acestui proiect de lege spun că „prezenta propunere legislativă vine în contextul în care se întâmplă o serie de evenimente rutiere provocate de către persoanele care au permis auto, dar sunt încadrați în diferite stadii de handicap sau diagnosticați cu o serie de boli psihice care demonstrează incapacitatea fizică de a conduce mijloace auto. Practic se dorește includerea în lege a unor prevederi care să faciliteze autorităților responsabile accesul la anumite informații pentru a elimina persoanele fizice care fac abuzuri, folosindu-se de certificatele de handicap sau adeverințele de diverse boli.

„De asemenea, se reglementează și obligația comisiilor de evaluare, a personalului medical responsabil și a cadrelor de poliție rutieră de a se sesiza și de a acționa în eliminarea unor situații care pot prezenta pericol social ridicat”, se arată în Expunerea de motive la acest proiect de lege. Așadar, în noua lege se va stipula clar că „persoanele pentru care comisia de evaluare a stabilit un termen permanent de valabilitate a certificatului de încadrare în grad și tip de handicap se prezintă pentru reevaluare atunci când solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psihosociale, când sunt convocate de către structurile competente în cazul existenței unor suspiciuni justificate privind încălcarea prevederilor legale referitoare la încadrarea în grad de handicap și tip de handicap, cum ar fi cazul existenței unui permis auto de conducere incompatibil cu gradul de handicap atestat prin certificat”.

Comisia de evaluare va putea revoca sau înlocui măsura de protecție stabilită dacă „împreejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat, cum ar fi cazul în care în funcție de gradul de handicap al adultului acesta beneficiază de permis auto valid, printre altele. Tot Comisia de Evaluare ar urma să verifice dacă respectivele persoane au diverse categorii de permise auto valide, propunând IGPR-Direcția Rutieră anularea lor, dacă este cazul. În plus, se va verifica dacă persoanele care au grad de handicap grav au drept de a conduce sau nu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu