Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii caselor teritoriale de pensii sunt în grevă generală, iar plata acestor drepturi urmează să înceapă pe 4 decembrie, informează conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice, informează AGERPRES.
„Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum şi zilele libere de 2 şi 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor şi a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie. Cu sprijinul factorilor poştali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate”, se menţionează într-un comunicat al CNPP.
Reprezentanţii Casei de Pensii au menţionat că ziua de plată este 12 decembrie pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare.
„În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaţilor din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituţii continuă, iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, se mai precizează în comunicat.