CÂND AFARĂ E CANICULĂ – Obligațiile angajatorului față de angajat

Ad imageAd image

Suntem în perioadă de caniculă, conform anunțului făcut de meteorologi. Ca atare, Inpectoratul Teritorial de Muncă Maramureş informează angajatorii, indiferent de forma lor de proprietate, că în următoarea perioadă va intensifica controalele pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanele încadrate în muncă.

„În perioadele cu temperaturi ridicate, certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie atunci când indicele de confort termic este materializat prin temperaturi extreme, angajatorii trebuie să asigure o serie de măsuri minimale, respectiv pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperaturi extreme ”.

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă sunt necesare reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, iar pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor este necesară, conform legii, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie și asigurarea de duşuri.

„Angajatorii care nu pot asigura condiţiile mai sus amintite vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, o serie de măsuri și anume reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00 și întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Măsurile de mai sus se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestor măsuri angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare sau extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, respectiv prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior, fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat”, arată ITM Maramureș.

Angajatorii din Maramureș trebuie să știe că nerespectarea prevederiloe Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu