Bunică depistată la intrarea în ţară prin Aeroportul Otopeni cu 3 nepoţi, dintre care doi cu documente care nu le aparţineau

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Caz incredibil depistat de polițiști în data de 7 octombrie a.c., la ora 02.55. Atunci s-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în ţară, venind din direcţia Los Angeles, via Varşovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetăţean român, din judeţul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete şi un băiat), despre care a declarat că sunt nepoţii ei.

„Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul documentelor şi au constatat că, unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deţine document autentic şi valabil de călătorie, în timp ce cele două minore, nu sunt unele şi aceleaşi persoane din documentele prezentate. Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la faţa locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identităţii reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetăţene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor trei copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparţineau unor rude apropiate.

În consecinţă, faţă de bunica celor trei minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea şi tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat”, arată ITPF

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu