- Publicitate -
Ad imageAd image

Buget-record pentru Ministerul Transporturilor în 2024. Pe ce se vor duce banii. Ce proiecte se vor face

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Parlamentul a dat undă verde alocărilor de 30 miliarde de lei pentru Ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu a anunțat că din totalul sumei alocate, 20,4 miliarde de lei sunt destinate bugetului de investiții din fonduri europene, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 29% față de bugetul anului 2023!
„Sunt fonduri aferente PNRR, CEF și Programului Transport 2021-2027, din care cofinanțarea asigurată de la bugetul de stat este de 11 miliarde lei. Banii vor fi folosiți anul viitor pentru derularea unor proiecte cu o valoare totală de 81 miliarde de lei și anume drumuri de mare viteză: 710 km (cu o valoare totală de 55 miliarde lei), 0Cale ferată (modernizare, electrificare): 430 de km (valoare cumulată de 21 miliarde lei) și achiziții de material rulant: 131 de trenuri (valoare totală de 5 miliarde lei). Toate proiectele de infrastructură rutieră mare au finanțare prin bugetul pentru 2024, fie că vorbim de Autostrada A8, Autostrada A7, Autostrada Sibiu-Pitești sau Drumul Expres Craiova- Pitești. Acest lucru este valabil și pentru magistralele de Cale Ferată cu finanțări europene nerambursabile.
Sumele alocate sunt direct corelate cu gradul de execuție al lucrărilor estimat pentru 2024 în cazul acestor proiecte. Pentru celelalte cheltuieli- efectuate doar din bugetul de stat- suma necesară MTI, în 2024, este de 9,6 miliarde lei (o creștere de aproximativ 10% față de 2023). Iar pentru investiții, vor fi alocate, din bugetul de stat, peste 725 milioane de lei. Sumele merg pentru domeniul rutier (345,9 milioane de lei), sectorul feroviar (336,37 milioane lei), cel naval (28,25 milioane lei), dar și către transportul aerian (15,33 milioane lei).
Alte 5,05 miliarde de lei sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii rutiere (un miliard de lei) și feroviare (4,05 miliarde de lei).
Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere este nevoie de 113,3 milioane de lei, iar pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice alocăm 53,03 milioane de lei. Din întreaga sumă, aproximativ 3 miliarde de lei reprezintă, dobânzi, subvenții, despăgubiri civile, rambursări de credite, cheltuieli materiale, salariale, cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”, precizează Sorin Grindeanu.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu