- Publicitate -
Ad imageAd image

Britanicii nu găsesc muncitori în locul românilor întorși acasă din cauza pandemiei și a Brexit

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Unele clase de muncitori români din Marea Britanie s-au întors în România, în ultimul an. din cauza pandemiei și a Brexitului, și nimeni nu poate estima dacă întoarcerea lor este temporară sau permanentă. Din acest motiv, angajatorii britanici au probleme în a recruta forța de muncă ce o va înlocui pe cea plecată, arată, într-un interviu pentru RFI, Cristina Irimie, directoarea unei agenții de recrutare a forței de muncă din Londra.

„Din ceea ce am observat deja în ultimele șase luni, impactul este clar unul negativ, în sensul în care s-a observat o plecare a unor clase de muncitori români spre România, pe o perioadă pe care nimeni nu o poate estima dacă este temporară sau permanentă. Am observat încă înainte de 1 ianuarie 2021 o cerere a creșterii din partea angajatorilor britanici care nu știu de unde să recruteze următoarea forță de muncă pentru a o înlocui pe cea plecată”, arată Irimie.

Potrivit ei, afectate de lipsa de forță de muncă în pandemie sunt sectoarele construcțiilor și asistențs socială, iar în domeniul medical este lipsă de asistenți medicali.

Cristina Irimie subliniază de asemenea că spațiul liber lăsat de muncitorii români care au plecat în timpul pandemiei acasă nu este umplut de noi veniți, care întotdeauna suplineau aceste locuri.

„Au luat legătura cu mine atât firme din construcții care sunt contractori general care au lucrări întreg UK-ul, cât și firme mici și mijlocii, contractori și subcontractori, care transmit același mesaj interesant: că ei nu s-au gândit că va urma o problemă și că ei abia acum își pun problema că ei chiar nu pot să-și onoreze contractele pe care le au în momentul de față, deoarece nu mai au disponibilă forța de muncă migrantă din Europa de est, preponderent români, pe această piață a construcțiilor”, afirmă reprezentanta companiei.

Ea susține că firmele britanice ar trebui să-și pună niște semne de întrebare înainte să se întrebe cum vor aplica nou lege a imigrației din Marea Britanie. „Din cunoștințele pe care noi le avem nu cred că vor găsi în România muncitori calificați în construcții care să aibă competențele lingvistice necesare pentru a trece testul de limbă engleză, corelat cu faptul că în România poți da într-un singur loc acest test la ora actuală. Deci, o nepregătire totală, din păcate așa cum am estimat în decembrie, a angajatorilor britanici pentru ce se va întâmpla după Brexit. Iar în alte domenii precum cel medical sau al asistenței sociale pur și simplu migrarea spre Marea Britanie nu mai este o opțiune pentru cei care în continuare pentru cei care vor să plece din România”, afirmă Irimie.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu