Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Învierea Domnului

Ad imageAd image

Sărbătoarea Învierii Domnului este celebrată, în acest an, de Biserica Romano-Catolică, duminică, 12 aprilie, informează AGERPRES.

În data de 3 aprilie, înainte de începutul Săptămânii Sfinte, săptămâna care a precedat sărbătoarea Învierii Domnului, papa Francisc a transmis un mesaj video catolicilor din întreaga lume, îndemnându-i, în contextul pandemiei de coronavirus, la speranţă, la solidaritate cu cei care suferă şi la rugăciune.

„Celebrăm într-un mod cu adevărat neobişnuit Săptămâna Sfântă, care arată şi sintetizează mesajul Evangheliei, al iubirii fără limite a lui Dumnezeu”, a spus printre altele suveranul pontif în mesajul său (https://www.catholica.ro/).

În această perioadă totul va fi mai sobru şi esenţial, potrivit L’Osservatore Romano (9 aprilie 2020), preluat de http://www.ercis.ro: „Oficiul Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif a trebuit să organizeze în timpi rapizi riturile pe care papa Francisc urmează să le prezideze fără prezenţa credincioşilor, într-o bazilică ‘Sfântul Petru’ semi-goală. Şi totuşi niciodată ca la acest Paşte atâţia vor privi la papa graţie mijloacelor de comunicare”, arată sursa citată.

Aceeaşi sobrietate va caracteriza şi Liturghia din duminica Paştilor, pe care papa Francisc o va celebra la ora 11.00 (12.00 ora României), la Altarul Catedrei. Evanghelia va fi proclamată în greacă şi în latină. La sfârşit papa va merge în sacristie să se dezbrace de veşminte, apoi se va întoarce în bazilică în faţa Altarului Mărturisirii, de unde va rosti mesajul „Urbi et Orbi” şi va împărţi binecuvântarea pascală. Aşadar, potrivit L’Osservatore Romano, totul se va desfăşura în interior.

Vigilia Pascală, celebrată în noaptea de Paşti, exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Hristos Înviat. Noaptea de sâmbătă spre duminică este o „priveghere în cinstea Domnului” (Ex 12,42), iar această priveghere, care este cea mai mare şi mai nobilă dintre toate solemnităţile, trebuie să fie unică pentru fiecare biserică (http://www.ercis.ro).

Întreaga celebrare a vigiliei pascale trebuie să se desfăşoare în timpul nopţii, astfel încât să nu înceapă înainte de căderea nopţii şi să se termine înainte de ivirea zorilor zilei de duminică.

În acest an, în timpul veghii din Sâmbăta Sfântă, la ora 21.00 (22.00 ora României), la bazilica „Sfântul Petru” din Vatican nu se vor celebra botezuri. Ceremonia iniţială cu focul va avea loc în spatele Altarului Mărturisirii. Nu vor fi lumânări pentru cei prezenţi şi cântarea celor trei invocaţii „lumen Christi” va avea loc numai cu aprinderea ulterioară a luminilor din bazilică în timpul procesiunii spre altar. Vor trage clopotele de la bazilica „Sfântul Petru” în momentul „Gloria” care anunţă Învierea.

Toate celebrările liturgice ale Săptămânii Sfinte la Vatican se vor desfăşura în bazilica „Sfântul Petru” şi vor fi transmise în direct pe canalul YouTube Vaticannews, fiind puse, prin Vatican Media, la dispoziţia celor care solicită conexiunea în vederea transmisiunilor live la televiziune, radio şi social-media, informează site-ul www.vaticannews.va. (surse: ttps://www.catholica.ro//; http://www.ercis.rowww.vaticannews.va)

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu