- Publicitate -
Ad imageAd image

BINE DE ȘTIUT – Fapte banale care îți pot aduce amenzi de la polițiștii locali băimăreni

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Pe final de an 2022, consilierii locali au adoptat Hotărarea de Consiliu Local privind stabilirea sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii în domeniul gospodăririi Municipiului Baia Mare. Dacă aruncăm un ochi peste această HCL observăm că sunt unele fapte banale care îți pot aduce amenzi de la Poliția Locală. Deteriorarea sau murdărirea în orice fel a clădirilor publice și/sau a monumentelor/ statuilor, amplasate în locuri publice, dacă fapta nu prezintă elementele constitutive ale unei infracțiuni se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1000 și 2000 de lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 2000-2500 în cazul celor juridice.

O amendă cuprinsă între 500 și 1000 de lei primești pentru aruncarea zăpezii şi a gheţii din curţile proprietate personală, pe căile publice de acces şi parcarea autovehiculelor, astfel încât să fie stânjenită funcţionarea utilajelor de deszăpezire a localităţii. În cazul persoanelor juridice amenda e cuprinsă între 1000 și 2000 de lei. Pentru practicarea unor sporturi extreme cu biciclete, motocicluri, skateboarduri, role, maşini, etc. în parcuri, pieţe, pe drumuri publice, trotuare, pasaje pietonale sau în orice alte locuri unde acest lucru este interzis, inclusiv pe pistele pentru biciclişti, sau în locurile unde sunt executate sau amplasate obiecte, care prin natura lor constituie
mobilier urban (bănci, jardiniere, trepte, platouri pietonale special amenajate şi ornamentate cu materiale uşor alterabile deteriorabile, cum ar fi sculpturi de orice fel, stative marginale pentru flori etc.), exceptând locurile special amenajate şi semnalizate în acest scop, de către autorităţile administraţiei publice locale amenda e între 500 și 1000 de lei.

Utilizarea coșurilor de gunoi stradale, în alte scopuri decât depozitarea deşeurilor de dimensiuni mici, de către persoanele fizice/juridice se sancționează cu amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei, respectiv 500-1000 de lei (persoane juridice). Amenda pentru scuturarea pe domeniul public a covoarelor, lenjeriei sau a altor obiecte
de la nivelul ferestrelor sau balcoanelor este de maxim 1000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv maxim 1500 lei pentru cele juridice. Este sancționată și fapta de a amplasa bătătoarele de covoare și recipienții pentru colectarea
deșeurilor menajere la mai puțin de 10 m de ferestrele imobilelor. În acest caz amenzile pot ajunge pană la 1500 de lei.

Aruncarea pe domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare de obiecte care pot provoca poluare precum și disconfort vizual/estetic (deșeuri de ambalaje, ziare, mase plastice, resturi menajere, mucuri de țigară, resturi
vegetale etc.) – amenda e între 500 și 1000 de lei. Dormitul pe bănci, pe mobilierul stradal, în parcuri şi grădini publice este o altă faptă care poate fi sancționată de polițiștii locali. Amenda în acest caz este între 200 și 500 de lei. Același cuantum al amenzii se aplică și pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice pe spaţii aparţinând domeniului
public, în scări de bloc sau în orice alte locuri accesibile publicului.

Expunerea la vedere de pe domeniul public, a rufelor spre uscare pe partea exterioară a imobilelor( balcoane, terase, ferestre, etc.) – amenda e între 500 și 1000 de lei, respectiv în cazul persoanelor juridice ntre 1000 și 1500 de lei. Cu amendă cuprinsă între 300 și 500 de lei puteți fi sancționat pentru hrănirea animalelor fără stăpân și a păsărilor (ex. pisici, câini, porumbei), pe domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare.

FOTO covasnamedia.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu