- Publicitate -
Ad imageAd image

BINE DE ȘTIUT – Actele de identitate își pierd valabilitatea de maine pentru unii maramureșeni

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Maramureșenii ar trebui să știe că începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, își pierd valabilitatea.

Reamintim faptul că în data de 7 martie 2022, la nivel național, erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022, iar până la data de 28.05.2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea.

În acest context, maramureșenii trebuie să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.

„Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor. Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Pentru situații de excepție, printre care putem enumera: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, în scopul eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile, se poate formula o cerere adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din județul de domiciliu”, au anunțat autoritățile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu