Actorul american Ben Affleck si actrita cubaneza in voga la Hollywood Ana de Armas, care filmeaza impreuna pentru pelicula „Deep Water”, si-au luat o pauza si s-au plimbat impreuna prin Havana, relateaza EFE, titrat de Agerpres.
De Armas si Affleck au fost fotografiati alaturi de un angajat al unui restaurant cu specific italian in districtul Playa, din vestul capitale cubaneze, unde cei doi actori au luat masa impreuna, potrivit imaginilor postate pe retelele de socializare.
Ana de Armas calatoreste frecvent in Cuba, unde traieste familia sa, potrivit declaratiilor actritei, care a petrecut aici Revelionul impreuna cu rudele si prietenii. De data aceasta, venirea ei alaturi de un actor laureat cu Oscar precum Affleck a surprins pe toata lumea, deoarece sunt rare vizitele celebritatilor in aceasta insula dupa venirea la Casa Alba a lui Donald Trump, contrar „dezghetului” bilateral pe care mizase Barack Obama.
Affleck si tanara actrita cubanezo-spaniola joaca impreuna in filmul „Deep Water”, in regia lui Adrian Lyne (”Flashdance” si ”Nine 1/2 Weeks”), care este o adaptare a cartii cu acelasi nume a scriitoarei Patricia Highsmith.
In acest thriller erotic, Affleck, care este de asemenea producator, scenarist si regizor laureat cu Oscar pentru „Good Will Hunting” si „Argo”, joaca rolul unui sot instarit care stie ca sotia sa are relatii cu alti barbati si care devine principalul suspect in disparitia amantilor acesteia. Partenera sa din film, Ana de Armas a avut o cariera fulminanta la Hollywood si a jucat alaturi de actori celebri precum Ryan Gosling si Harrison Ford in „Blade Runner 2049”.
Ea va putea fi vazuta interpretand-o pe Marilyn Monroe intr-un film biografic pe care il pregateste Netflix pentru luna aprilie si in rolul uneia dintre fetele Bond in viitorul film din aceasta franciza, „No Time to Die”.