- Publicitate -
Ad imageAd image

BĂTAIE DE JOC – Chemi oamenii la 5, dar tu întârzii aproape un ceas cu luminile de Sărbători

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Baia Mare s-a știut că la ora 17.00, azi, 5 decembrie, se va aprinde iluminatul de Sărbători, inclusiv luminițele de pe bradul de Crăciun. Zis și făcut, chiar înainte de ora 5 centrul vechi al orașului era un mic furnicar, plin de oameni, dar mai ales copii de toate vârstele, care-l așteptau pe Moșu care să le aducă o pungă cu dulciuri.

Și au așteptat ceva vreme, căci Moșu a venit după 45 de minute, într-o trăsură, de undeva de pe Minerilor către centrul vechi. Escortat evident de Poliția Locală. Asta în timp ce mulți băimăreni, cu copii mici mai ales, au renunțat să mai aștepte în frig după o pungă cu dulciuri. Lipsă de respect față de băimăreni din partea Moșului, dar și din partea autorităților locale care anunță o oră și apoi nu se țin de ea. Nici iluminatul de Sărbători nu a pornit la ora stabilită, semn că nu există acea punctualitate nemțească pe care ar trebui să o avem. Unii glumeau că s-a ars instalația de pe brad, asta pentru că pentru câteva secunde luminițele de pe brad s-au văzut în toată splendoarea lor chiar în jurul orelor 17.00. Adevărul îl știu doar cei din primărie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu