Un supraviețuitor al poliomielitei, care a trăit într-un „plămân de fier” timp de 70 de ani, a murit la vârsta de 78 de ani. Paul Alexander, cunoscut sub numele de „Polio Paul”, a contractat boala virală în vara anului 1952, când avea șase ani și a rămas paralizat de la gât în jos.
A fost dus de urgență la un spital din Texas și s-a trezit în interiorul unui cilindru metalic în care și-a petrecut toată viața. „Paul Alexander, „omul din plămânul de fier”, a murit ieri (luni, 11 martie – n.n.)”, a scris Christopher Ulmer pe pagina dedicată lui Paul de pe platforma de strângere de fonduri GoFundMe, potrivit Sky News.
„După ce a supraviețuit poliomielitei în copilărie, a trăit peste 70 de ani într-un plămân de fier. În acest timp, Paul a mers la facultate, a devenit avocat și autor publicat. Povestea lui a făcut înconjurul lumii, motivând oameni din întreaga lume. Paul a fost un model incredibil care va continua să fie amintit”, a mai spus acesta.