- Publicitate -
Ad imageAd image

Bărbați din Maramureș și Satu Mare, reținuți după ce au furat combustibil din rezervoarele mai multor autovehicule

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În urma activităților de cercetare penală și investigativ-operative, polițiștii au probat activitatea infracțională a unui grup alcătuit din șase persoane specializate în sustragerea de combustibil din rezervoarele utilajelor, camioanelor și autobuzelor.

Vineri 27 ianuarie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au dispus reținerea a trei bărbați, iar sâmbătă, 28 ianuarie a fost reținut al patrulea, toți fiind cercetați în aceeași cauză.

În fapt, în perioada noiembrie-decembrie 2022, șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani din județele Satu Mare și Maramureș ar fi furat combustibil din rezervoarele mai multor autovehicule ce aparțin unor persoane juridice și persoane fizice.

Cu ocazia cercetărilor efectuate au fost obținute probe privind săvârșirea și altor fapte similare pe raza altor localități din județele Maramureș și Satu Mare.

În timpul activităților s-a beneficiat se sprijinul polițiștilor din Seini. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu