Banca Centrala Europeana a cotat euro la 4,8505 lei

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Criza provocata de Covid 19 a alimentat cererea de euro, cursul acesteia atingand un nou maxim istoric. Dolarul si francul nu s-au lasat mai prejos si au urcat la noi recorduri.

Cotatia euro stabilita de Banca Centrala Europeana, calculata dupa ora 16:00, a urcat vineri la un nou record de 4,8505 lei.

Cursul monedei unice stabilit de BNR a crescut marti la maximul istoric de 4,8442 lei.

Banca centrala si-a facut simtita prezenta in fiecare sedinta, pentru a tine media sub pragul de 4,85 lei, volumul vanzarilor depasind mai multe sute de milioane de euro.

Vineri, tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,838 – 4,851 lei, iar cursul a fost stabilit la 4,8444 lei.

Tot la sfarsitul saptamanii, Consiliul de Administratie al BNR a decis sa renunte la calendarul sau de intalniri si a redus dobanda sa de politica monetara de la 2,5 la 2%.

S-a hotarat si cumpararea de titluri de stat in lei de pe piata secundara, pentru cresterea lichiditatii din sistemul bancar. Pachetul de masuri are drept scop „finantarea in bune conditii a economiei reale si a sectorului public” asa cum se precizeaza in comunicatul de presa care a urmat intalnirii Consiliului de Administratie.

Cotatiile euro au crescut vineri pe pietele externe la 4,86 lei, dar s-au calmat treptat, alunecand pana la 4,84 lei.

Dolarul american a avut cea mai agitata evolutie. Media lui a atins trei recorduri, ultimul, de 4,5140 lei, fiind stabilit la sfarsitul saptamanii.

Moneda elvetiana s-a apreciat vineri la 1,052 – 1,054 franci/euro, iar cursul ei a atins, in doar cinci sedinte, trei noi maximuri, ultimul de 4,5964 lei fiind stabilit la sfarsitul saptamanii.

Lira sterlina a avut o evolutie depreciativa fata de euro si dolar. Fata de moneda americana a fost atins la cel mai mic nivel incepand cu 1985. Pe acest fond media ei a coborat joi la 5,1647 lei pentru a urca a doua zi la 5,3177 lei.

In piata monetara, dobanzile interbancare au avut o evolutie ascendenta, care s-a temperat la finalul saptamanii.

De la valori de 2,83%, minim al ultimilor doi ani, care a fost atins in urma cu circa doua saptamani, indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a urcat vineri la 3,24%, depasind astfel valoare de 3,18% din 6 februarie, atunci cand s-a intrat pe panta descendenta.

Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat la sfarsitul saptamanii de la 3,30 la 3,31%, iar cel la 12 luni a sarit de la 3,36 la 3,37%.

Perechea euro/dolar a scazut de la un maxim de 1,1237, la inceputul saptamanii, la 1,0638 – 1,0832 dolari, la sfarsitul ei, cand pietele americane au inchis la 1,0695 dolari.

Aprecierea monedei americane se datoreaza cresterii cererii, motiv pentru Fed, BCE, Banca Japoniei si cea a Angliei sa anunte vineri o actiune coordonata prin care sa creasca oferta de dolari, pentru a calma pietele.

Analiza cuprinde perioada 16 – 20 martie

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu