Băimăreanul Cristian Balaj: Plec de la ANAD pentru un proiect important la CFR Cluj

Ad imageAd image

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, fostul arbitru internaţional Cristian Balaj, a declarat, marţi, în conferinţa de presă organizată cu ocazia retragerii sale din funcţie, că pleacă pentru un proiect important la CFR Cluj, acolo unde sunt „foarte multe lucruri de realizat”, informează AGERPRES.

Balaj a menţionat însă că în decizia de a pleca de la ANAD a contat şi faptul că la începutul anului s-a pus în discuţie la nivelul Guvernului înlocuirea sa din funcţie.

„Sper că este ultima mea zi aici, aştept să apară schimbarea mea în Monitorul Oficial. Sper să nu mă schimb, să rămân acelaşi Cristi Balaj transparent. Am promis celor de la WADA că voi rămâne acelaşi susţinător al sportului curat indiferent unde voi merge. Am decis să plec pentru că este un proiect important la CFR Cluj, sunt foarte multe lucruri de realizat acolo. Dar nu ascund faptul că la ANAD am rămas un pic dezamăgit de faptul că la începutul anului s-a discutat să fiu schimbat din funcţie. Consideram că nu merit să trăiesc aşa ceva ştiind câte eforturi am făcut şi ce am realizat pentru Agenţia Naţională Anti-Doping. Într-un final cei din Guvern au apreciat realizările mele din această instituţie (n.r. – şi au renunţat la intenţia de a-l schimba din funcţie)… Nu am plecat acum două luni de la ANAD pentru că am dorit să mă asigur că Agenţia rămâne conformă regulilor WADA”, a spus Balaj, care va prelua funcţia de preşedinte al campioanei României.

Fostul arbitru a menţionat că antrenorul Dan Petrescu a insistat ca el să vină la CFR Cluj: „Eu nu am încercat să îi conving pe cei de la CFR Cluj, poate că ceea ce am făcut eu în această perioadă a vieţii mele i-a făcut să fie convinşi că eu sunt persoana nimerită. Iniţial răspunsul meu a fost nu. Dar cei de la CFR Cluj au decis să mă aştepte şi într-un final am acceptat sub condiţia să las lucrurile într-un stadiu în care să nu pun în pericol Agenţia. Am vorbit cu Dan Petrescu, el a fost una dintre persoanele care au insistat să vin la Cluj. Alături de o altă persoană din fotbalul românesc, un impresar mai exact. Nu mai ţin minte dacă l-am arbitrat pe Dan Petrescu, dar ca antrenor am descoperit în aceste zile că este un profesionist desăvârşit”.

Întrebat dacă Dănuţ Coman, preşedintele divizionarei secunde FC Hermannstadt, ar putea fi cooptat în conducerea clubului CFR Cluj, Balaj a răspuns: „Am văzut ceva în presă, dar organigrama clubului are doar un singur preşedinte. Eu aş aprecia orice persoană care vine să ajute clubul, mai ales că Dani Coman este un om de fotbal care a demonstrat”.

Cristian Balaj a menţionat că mandatul său de 2 ani şi 10 luni a fost unul de recredibilizare a Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

„A fost un mandat de recredibilizare a Agenţiei Naţionale Anti-Doping încheiat cu succes. În acest moment ANAD este introdusă în toate acţiunile WADA cu care avem o colaborare excelentă. În aceşti doi ani şi 10 luni cât am fost în funcţie am lucrat cu reprezentanţii Guvernului care mi-au acordat tot sprijinul, inclusiv din punct de vedere financiar. Din 2019 de când sunt aici am avut de gestionat 100 de cazuri de dopaj. Este mult în comparaţie cu anii precedenţi, nu ştiu de ce au fost atât de multe cazuri, pentru că noi am încercat să fim prezenţi mereu, să explicăm sportivilor cât de important este să consulte lista substanţelor interzise şi să se informeze”, a precizat el.

Prezent la conferinţa de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că, în mandatul lui Balaj, ANAD a funcţionat din ce în ce mai bine. „Am avut un partener în Cristi Balaj încă din 2017, când era era consilier, iar eu preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism. De câţiva ani Agenţia Naţionale Anti-Doping funcţionează din ce în ce mai bine, se observă o transparenţă a muncii oamenilor de aici în lucrul cu sportivii. Într-un fel, îmi pare rău că azi Cristian Balaj îşi ia rămas bun de la noi şi se îndreaptă către o altă zonă, dar sper că în locul lui va veni tot un om de sport, cineva care va continua munca lui”, a menţionat ministrul.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că a avut o colaborare deschisă şi profesionistă cu Cristian Balaj.

„E un moment de bilanţ, iar în cei aproape trei ani Cristi Balaj a reuşit să aducă ANAD în rândul instituţiilor apreciate pe plan internaţional. A devenit o agenţie naţională antidoping serioasă şi credibilă pe plan internaţional. Relaţia cu COSR a fost una extrem de deschisă şi profesionistă. Îi mulţumesc pentru colaborare şi îi urez succes în noul proiect. Sper să auzim de cât mai multe puncte, de cât mai multe victoriei şi rezultate cât mai frumoase atât pentru CFR Cluj cât şi pentru România în noua poziţie pe care o avea”, a afirmat Covaliu.

Vicepreşedinta ANAD, Doina Melinte, i-a urat succes lui Balaj la CFR Cluj, dar i-a reamintit că ea este o susţinătoare a clubului FCSB: „A trecut un capitol din viaţa ta, urmează un alt capitol şi îţi urez mult mult succes, mai ales că te duci în domeniul tău, fotbalul, la CFR Cluj. Îţi doresc mult succes, dar în acelaşi timp îţi spun că eu ţin cu FCSB. Eu m-am aflat mult timp în pregătire cu marea echipă naţională a României, cu Hagi, cu Popescu, ştiu ce înseamnă fotbalul, dar în ziua de azi nu pot să urmăresc fotbalul pentru că devenit foarte dur”.

Cristian Balaj a fost numit la conducerea ANAD pe 18 ianuarie 2019. Cristian Balaj a ocupat anterior funcţia de consilier în cadrul MTS în mandatele miniştrilor Marius Dunca, Ioana Bran şi Bogdan Matei. De asemenea, el a acumulat experienţă managerială în calitate de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş, unde a fost ales în funcţie în 2010 şi reales în unanimitate în 2014.

Cariera sa de arbitru a debutat în 1994, iar în Liga I a condus pentru prima oară în anul 2000 meciul dintre Steaua Bucureşti – FC Braşov. Până la finele carierei, a condus peste 340 de meciuri în Liga I şi deţine recordul celor mai multe finale de Cupa României arbitrate – patru. El a devenit arbitru FIFA în 2003. Doi ani mai târziu a arbitrat în Cupa UEFA (actualmente Europa League), iar în 2010 a debutat în UEFA Champions League. A arbitrat echipe precum AC Milan, FC Barcelona, AS Monaco, Borussia Dortmund, în meciuri de Champions League şi Europa League. A oficiat jocuri de calificare atât pentru Cupe Mondiale, cât şi pentru Campionate Europene, fluierând reprezentative precum Germania, Polonia şi Cehia. A oficiat la turnee finale de EURO pentru categoriile de vârstă Under-17 şi Under-19.

În 2001, Balaj a cucerit pentru prima dată premiul de cel mai bun arbitru din România, atât din partea Federaţiei Române de Fotbal (prin intermediul Comisiei Centrale a Arbitrilor), cât şi într-o gală organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor. De atunci a fost nominalizat la acest titlu de diverse foruri (inclusiv de Comisia Centrală a Arbitrilor) în fiecare an, fiind arbitrul român cu cele mai multe astfel de titluri în palmares. A arbitrat ultima oară în decembrie 2016, la un meci din Liga I dintre echipele Gaz Metan Mediaş şi Astra Giurgiu. La Gala Fotbalului Românesc din 2018, lui Cristian Balaj i-a fost decernat Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate în arbitraj.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu