Polițiștii băimăreni au fost sesizați ieri, 6 mai, prin apel 112 despre faptul că pe bulevardul Independenței din municipiu, într-un parc de joacă, are loc un scandal. Potrivit IPJ Maramureș, deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 29 de ani din Chelința a fost lovit de către un minor de 15 ani din Baia Mare cu un obiect contondent.
„Victima nu a avut nevoie ne îngrijiri medicale, motiv pentru care nu a fost necesar transportul la o unitate spitalicească. Tânărului i s-a adus la cunoștință faptul că are posibilitatea de a depune plângere la organul de poliție sau la unitatea de parchet competente, în termen de 90 de zile. În cauză, s-a aplicat sancțiune contravențională conform prevederilor Legii 61/1991 și polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, au precizat cei de la IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA