Polițiștii de ordine publică băimăreni au fost sesizați, în finalul de săptămană trecut, prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că în fața unui local de pe bulevardul Decebal din municipiu are loc o altercație între mai multe persoane.
„La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani din municipiu, care a relatat faptul că mai multe persoane l-ar fi agresat fizic atât pe el, cât și pe fratele acestuia, un bărbat de 42 de ani. La locul producerii, au mai fost identificați doi bărbați de 33 și 43 de ani din Baia Mare, persoane care au fost implicate în altercație. Un echipaj SMURD l-a transportat pe bărbatul de 32 de ani la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Maramureș.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Dragoș HOJDA