Tribunalul Maramureş a admis, în data de 16.09.2022, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 septembrie 2022 şi până în data de 15 octombrie 2022 inclusiv, a unei inculpate recidiviste în vârstă de 33 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Tribunalul Maramureș subliniază că instanţa a reținut că din probe s-a conturat suspiciunea rezonabilă că „inculpata, în data de 3 septembrie 2022, în intervalul orar 11:00- 11:20, în timp ce se afla în incinta unui complex comercial din municipiul Baia Mare, i-a sustras persoanei vătămate X, din rucsacul pe care îl purta pe umăr, portofelul conţinând carduri bancare şi a efectuat imediat două plăţi contactless în cuantum de 150 de lei,
cauzându-i un prejudiciu total în valoare de 250 de lei.
De asemenea, în data de 10 septembrie 2022, în jurul orei 10:40, în timp ce persoana vătămată Y se afla într-un magazin second-hand din municipiul Baia Mare, inculpata i-a sustras din ghiozdanul pe care îl avea pe spate un portmoneu cu acte, carduri bancare şi suma de 150 de lei, iar ulterior a efectuat plăţi contactless la aparatele POS. În aceeaşi zi, la ora 11:20, persoana vătămată a fost anunţată de către bancă prin SMS cu privire la tranzacţiile
frauduloase efectuate de pe cardul acesteia. Inculpata a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac”.
Dragoș HOJDA