- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Probleme cu legea pentru zeci de băimăreni care și-au însușit bunurile găsite

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Un lucru pe care ar trebui să îl știe orice maramureșean care poate se va gandi de două ori înainte de a-și băga în buzunar un telefon mobil găsit pe stradă.

Municipiul Baia Mare este un municipiu unde infracționalitatea nu este una care să dea bătăi de cap. Polițiștii își fac treaba și încearcă să țină sub control infracțiunile constatate. „Ca și pondere, aici putem discuta de infracțiunile împotriva patrimoniului și aici intră furturile, unde avem 518 furturi, avem distrugeri 144 la număr, inclusiv distrugeri de auto. Avem apoi infracțiuni prin nesocotirea încrederii și aici ne ne referim la însușirea bunului găsit. Un cetățean își uită pe o bancă în parc un telefon, îl ia cineva și în loc să îl aducă la poliție și-l însușește. Avem și 46 de înșelăciuni în primele 6 luni ale anului în Baia Mare. Cei care găsesc lucruri și nu le înapoiază răspund penal. Acest gest este considerat infracțiune. Ideea este că cel mai bine ar fi să vină cu lucrurile găsite la poliție. Pentru că vine partea vătămată, depune plangere și noi identificăm foarte repede persoana care și-a însușit bunurile”, a declarat Velea Marius, șeful Poliției Baia Mare, pentru ziarmm.ro.

Mai spunem doar în primele 6 luni au fost constatate 54 de astfel de infracțiuni. Mai spunem doar că poți sta trei luni după gratii și pentru infracțiunea de însușire pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod furtuit în posesia făptuitorului sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. Tot legea mai spune că legea înlătură răspunderea penală.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu