Baia Mare: Piața Revoluției va fi modernizată. Cât costă și cum va arăta

Ad imageAd image

Peste 41 milioane lei vor fi investiți pentru reabilitarea și modernizarea Pieței Revoluției, din Baia Mare. Proiectul, pentru care tocmai s-a semnat contractul de finanțare, își propune revitalizarea uneia dintre cele mai importante piețe publice din oraș, care în prezent se află într-o stare de degradare.

Conducerea municipalității precizează că procesul de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor este deja avansat. Odată ce comisia va desemna ofertantul câștigător, se va putea semna contractul de execuție.

Investiția cuprinde reabilitarea pieței și a străzilor adiacente, amenajarea alveolelor pentru autobuze, taxiuri și autocare, precum și amplasarea de mobilier urban și chioșcuri multifuncționale. Printre facilitățile planificate, se numără și o fântână arteziană încastrată în paviment, alături de plantarea de copaci și plante care să îmbunătățească peisajul zonei.

Lucrările vor începe în aprilie, anul viitor, iar finalizarea proiectului este estimată pentru sfârșitul anului 2026, promițând o transformare semnificativă a Pieței Revoluției, se precizează într-un comunicat al Primăriei Baia Mare.

ZiarMaramureș

Distribuie articolul
3 Comments