Băimărenii se plâng că de foarte multe ori, după lăsarea serii, găștile de tineri sau oamenii străzii fac foarte multă gălăgie. Nu de puține ori intervine Poliția Locală, care aplică amenzi celor care sunt implicați și se iau măsuri pentru a preveni astfel de probleme să mai existe și pe viitor. Însă nu așa se rezolvă problema, astfel că astfel de sesizări vor veni și în continuare. Pentru că amenzile nu se plătesc și fiindcă persoanele sancționate știu că nu li se poate face nimic.
Astfel, în perioada 11-17.09.2023, au fost înregistrate sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv în data de 11.09.2023 orele 00.15, a fost sesizată tulburarea liniștii publice, pe Bd. Decebal, la fața locului au fost identificate două persoane care făceau gălăgie. Acestea au fost sancționate contravențional, în data de 11.09.2023, orele 22.37, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe str. Viilor, la fața locului a fost identificată o persoană, aceasta a fost sanctionată contravențional. Apoi, în data de 13.09.2023, orele 19.42, a fost sesizat faptul că în zona Pirită este aprins un foc care generează foarte mult fum, la fața locului persoanele vinovate au fost identificate și sancționate contravențional.
Tot în ultima săptămână, în data de 14.09.2023, orele 09.41, pe bulevardul Unirii, a fost sesizat faptul că o persoană în stare de ebrietate este agresivă cu trecătorii, echipajul ajuns la fața locului a incercat să o legitimeze, aceasta a devenit recalcitrantă și a fost necesară imobilizarea si incatusarea ei. Persoana a fost transportată la sediul Poliției Locale, întrucât a devenit agresivă și a început să acuze o stare de amețeală, a fost solicitat un echipaj SMURD, care a transportat-o la Spitalul de Boli Psihice
„În data de 14.09.2023, orele 13.43, prin apelul de Urgență 112 a fost sesizat un scandal în stația Urbis de pe str 8 Martie. La fața locului au fost identificate două persoane care au fost agresate de persoane necunoscute, acestea au fost conduse la sediul Poliției Municipiului în vederea depunerii unei plângeri în acest sens. În data de 15.09.2023, orele 22.30, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe Bulevardul Republicii, la fața locului a fost identificata persoana in cauză, aceasta a fost sancționată contraventional
În data de 16.09.2023, orele 23.40, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe strada Cuza Voda, la fața locului a fost identificata persoana în cauză, aceasta a fost sanctionată contraventional. O zi mai târziu, în data de 17.09.2023, orele 21.10, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe Bulevardul Regele Ferdinand, La fața locului a fost identificată persoana in cauză, aceasta a fost sancționată contravențional. Și tot în data de 17.09.2023, orele 23.22, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe Bulevardul Decebal, la fața locului au fost identificate mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice și ascultau muzică la intensitate mare. Conform legii, acestea au identificate si sancționate contravențional.
În plus, în data de 17.09.2023, orele 21.10, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzică la volum mare, pe Bulevardul Regele Ferdinand. La fața locului a fost identificată persoana in cauză, aceasta a fost sanctionata contraventional, respectiv în data de 18.09.2023, orele 00.11, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzica la volum mare, pe strada Victoriei. La fața locului au fost identificate doua persoane, acestea au fost sanctionate contraventional”, arată Poliția Locală Baia Mare.
Dragoș HOJDA