- Publicitate -
Ad imageAd image

Baia Mare: Muzeul de Mineralogie l-a comemorat pe Victor Gorduza

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Muzeul de Mineralogie l-a comemorat azi pe Victor Gorduza, fondatorul instituției de cultură care îi poartă numele și care azi ar fi împlinit 80 de ani. În semn de respect, conducerea instituției aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș a vernisat expoziția ”Zestrea Minerală a României”.

Au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan, alături de consilierii județeni Valeria Brezoczki și Marinel Kovacs.

”Prin aceste ”flori de mină”, o parte a lumii subterane este pusă în lumina reflectoarelor fiind admirată de toți cei care fie au muncit în acest domeniu, fie au auzit poveștile ortacilor care intrau zi de zi în mină fără să se gândească la riscurile la care se supuneau. Victor Gorduza, prin efortul său, rămâne mereu viu în inimile noastre.

Felicitări celor care au reușit să ducă mai departe munca fondatorului acestei instituții de cultură și care de-a lungul anilor și-au adus aportul pentru ca aceasta să fie renumită la nivel mondial”, a punctat vicepreședintele Radu Trufan.

Totodată, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au dat asigurări că vor sprijini muzeul pentru a organiza cât mai multe expoziții atât în țară, cât și în străinătate având în vedere această zestre pe care avem datoria să o facem cunoscută la nivel mondial.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu