- Publicitate -
Ad imageAd image

Baia Mare: Festivalul Internațional de Artele Spectacolului “ATELIER” va avea loc în perioada 4 – 11 iunie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Asociația Culturală ATELIER `92 și Teatrul Municipal Baia Mare organizează în perioada 4 – 11 iunie cea de-a 28 – a ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “ATELIER”.

”Festivalul de anul acesta de la Baia Mare ne propune o incursiune pe axa real – imaginar – virtual, sub forma unei călătorii teatrale multiforme, pe parcursul căreia spectatorii sunt invitați – în buna tradiție a -ului – la spectacole de teatru-dans, teatru-gestual, teatru în spații neconvenționale, teatru documentar, teatru instrumental, spectacole de circ contemporan și artă numerică, instalații umane și performance-uri.

Dar, dincolo de clasificări, ne vom întâlni, în cele opt zile de festival, cu povești de viață, dar și de final, se va vorbi despre copilărie și decrepitudine, despre solidaritate și indiferență, despre orașe și pustiuri, despre păgâni și creștini, despre lumină și beznă, despre țipete și șoapte, despre duhurile vechi și noi, despre ceea ce ne mântuie și ceea ce ne bântuie, despre război și pace. Așadar, nu ratați o nouă ediție de excepție!”, spun reprezentanții Teatrului Municipal Baia Mare.

ORGANIZATORI și FINANȚATORI AI FESTIVALULUI: Asociația Culturală ”Atelier 92”, Teatrul Municipal Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Local Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Ministerul Culturii, AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Prețul unui bilet este 20 de lei, iar la cinci bilete cumpărate la spectacolele programate în festival, se poate alege încă unul gratuit, la orice spectacol.

Informații și rezervări: tel. 0736216437

Programul casieriei în perioada 4 – 11 iunie: zilnic, între orele 16.00 – 22.00

Programul Festivalului:

Sâmbătă, 4 iunie

ora 18.30 | deschiderea oficială a Festivalului | foaierul teatrului

ora 19.00 | scenă, cu publicul în sală

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ de William Shakespeare, regia Muriel Manea-Jakab | Teatrul National Aureliu MANEA TURDA

Duminică, 5 iunie

ora 18.00 | scenă, cu publicul în sală

NU MAI ȚINE LINIA OCUPATĂ de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr | Teatrul Naţional Cluj-Napoca

ora 22.00 | scenă, cu publicul în sală

AMKA de Remus Octavian Câmpean, proiect coordonat de Denisse Moise și Florin Gabriel Ionescu | Teatrul de Vest Reșița și Trupa Țais.

Luni, 6 iunie

ora 18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor – sala mică

PICTORUL DE PANCARTE de Marian Ilea, regia și interpretarea Claudiu Pintican | Teatrul Ararat BAIA MARE

ora 21.00 | scenă, cu publicul pe scenă

CĂSĂTORIA de N. V. Gogol, regia Mihai Gligan | Teatrul Municipal Baia Mare

Marți, 7 iunie

ora 18.00 | scenă, cu publicul pe scenă

MÜNCHAUSEN de Alexa Băcanu, regia Ovidiu Caița | Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

ora 21.00 | scenă, cu publicul pe scenă

497 – performance & teatru dans, regia și coregrafia Farkas Tamás | Compania ”Tabán Táncegyüttes” din Békéscsaba (Ungaria) și Aradi Kamaraszínház

Miercuri, 8 iunie

ora 18.00 | scenă, cu publicul în sală

JUVENTUD – spectacol de teatru gestual, regia și coregrafia Nicanor de Elia | Compania Nicanor de Elia din Franța & Mars – Mons arts de la scène din Belgia

ora 20.00 | Piața Cetății

BACANTELE după Euripide (rescriere de Maria Manolescu), regia Dragoș Alexandru Mușoiu | Teatrul de Nord din Satu Mare

ora 22.00 | scenă, cu publicul în sală

FLORI DE MINĂ de Székely Csaba, regia Adina Lazăr | Teatrul Municipal Baia Mare

Joi, 9 iunie

 ora 18.00 | scenă, cu publicul în sală

FETIȚA  SOLDAT  de Mihaela Michailov, regia Silvia Roman | Teatrul Național I.L.Caragiale din București

ora 20.30 | sala Teatrului de Păpuși

OLE sau CÂND UN CLOVN SE ÎNTÂLNEȘTE CU FLAMENCO, un spectacol de Elodie Hatton,  realizat în colaborare cu Centrul de Cercetare în Arta Clovneriei din Montreal (Canada)

ora 22.00 | foaier, cu publicul pe gradene

CADAVRUL VIU după Lev Nikolaevici Tolstoi, regia Tapasztó Ernő |  Piceszinhaz din Szeged (Ungaria), Compania Juhasz Zenekar din Subotica (Serbia)  &  Aradi Kamaraszínház – spectacol supratitrat în limba română –

Vineri, 10 iunie

ora 18.00 | scenă, cu publicul în sală

CEL MAI BUN COPIL DIN LUME  de Alina Șerban, regia și interpretarea Alina Șerban  |                                                   Teatrul Național I.L.Caragiale din București

ora 21.00 | COLONIA PICTORILOR

ȘOPTITORII – o instalație umană – regie, scenariu și concept Ionuț Caras | Texte bune în locuri nebune (Cluj Future of Work)

Sâmbătă, 11 iunie

ora 17.00 | scenă, cu publicul în sală

CREȘTINI  de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban |  Teatrul REGINA MARIA din Oradea

ora 20.00 | sala mare

DECERNAREA PREMIILOR ȘI CONCERT DE ÎNCHIDERE

Preț bilet: 20 lei | La cinci bilete cumpărate la spectacolele din programul festivalului, puteți alege încă unul gratuit la orice spectacol!

În perioada festivalului (4 – 11 iunie 2022), casieria teatrului va fi deschisă între orele 16.00 – 22.00!

Informații și rezervări: tel. 0736216437

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu