Un tânăr vasluian în vârstă de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Poliție Rutieră Baia Mare pentru că a condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice și a accidentat un pieton aflat în traversarea regulamentară a străzii.
Accidentul a avut loc miercuri pe bulevardul Decebal din municipiu, unde un pieton în vârstă de 72 de ani, care era angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, a fost surprins şi accidentat de un autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spitalul Dr. C-tin Opriş Baia Mare pentru recoltarea de probe biologice, informează IPJ.
Ulterior măsurii reținerii, instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
ZiarMM