Ediția a 29-a a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului „Atelier”, care se va desfășura în Baia Mare în perioada 10 – 17 iunie, ne propune un program structurat pe trei secțiuni, aparent distincte, dar conturând în același timp una dintre posibilele radiografii ale stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI.
Secțiunea Tineri regizori la maturitate cuprinde spectacole montate de opt dintre cei mai interesanți și versatili regizori ai ultimului deceniu: Adina Lazăr, Andrei Măjeri, Elena Luana Hagiu, Andrei Huțuleac, Victor Olăhuț, Diana Mititelu, Bobi Pricop și Andrei Dinu.
O altă secțiune, intitulată Teatru în mișcare ne propune cinci spectacole de dans contemporan, teatru fizic, teatru gestual, teatru acrobatic și teatru stradal, secțiune care a reprezentat una dintre preocupările constante ale Festivalului ATELIER, încă de la prima sa ediție din anul 1992.
În fine, secțiunea Focus teatrul spaniol cuprinde spectacole propuse de XA Teatre și COMPANIA Anna Confetti. Un atelier de coregrafie și teatru acrobatic va fi susținut de artistul argentinian Nicanor de Elia.
”Reamintim că Festivalul Internațional de Artele Spectacolului „Atelier” a creat în ultimii treizeci de ani un cadru instituţionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie artistică, a stimulat spiritul de avangardă în teatrul românesc, a creat o rampă de lansare pentru tinerii artişti interesaţi de experienţele novatoare și a oferit companiilor independente posibilitatea de a-şi prezenta producţiile axate în principal pe înnoirea limbajului teatral. În curând punem în vânzare și biletele! Până atunci, vă invităm să vă selectați spectacolele favorite!”, transmite Teatrul Municipal Baia Mare.
Vlad HERMAN