Municipalitatea băimăreană păstrează și în acest an școlar o rută de transport public destinată exclusiv elevilor. ”Linia 10 pornește în fiecare dimineață la ora 7:30 de la VIVO și urmează traseul Gară – Pizza Plus – Canal 7 – Pietrosul – OJT – Colegiul de Arte și strada Ferăstrăului, pentru elevii de la Liceul Sanitar”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
”Numărul elevilor care folosesc această linie este în creștere, motiv pentru care administrația locală intenționează să creeze o nouă linie de transport destinată elevilor, care să pornească din cartierul Vasile Alecsandri și să meargă înspre zonele Progresului, Culturii, Coșbuc și Republicii. De asemenea, se ia în calcul și o a treia rută, care să pornească din zonele Firiza și Ferneziu”, mai arată sursa citată.
Citește și: Restricții de circulație pentru organizarea Baia Mare Half Marathon