Astăzi se împlinesc 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, mai exact la data de 1 ianuarie 2007. Comisia Europeană în România a prezentat, cu această ocazie, 15 dintre avantajele concrete pe care le avem noi, românii, ca europeni și anume sumele primite de România de la bugetul UE au fost, aproximativ, de 3 ori mai mari decât sumele plătite de România către bugetul UE, acces la vaccinurile împotriva COVID19, programul Erasmus+ pentru studii și voluntariat „departe de casă”, drepturile consumatorilor, drepturile pasagerilor, roaming gratuit în UE, libertatea de a locui, studia sau lucra oriunde în UE, libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor în cadrul pieței interne unice a UE.
Alte avantaje pe care le avem ca membri ai UE sunt servicii medicale (de stat) în timpul unei șederi temporare în oricare dintre cele 27 de state membre ale UE la aceleași tarife ca cele din țara de proveniență, solidaritate europeană – asistență oferită prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, abonamente online (cărți, muzică, seriale) valabile în orice stat membru UE, Protecția datelor și a vieții private în mediul on-line, Politica agricolă comună (PAC), marcaje de calitate pentru produsele UE, logouri pentru produsele agricole și din pescuit, etichete energetice și de mediu, etichetarea produselor chimice sau standarde pentru a asigura igiena produselor alimentare, sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor.
Dragoș HOJDA