In cursul serii de miercuri, avionul Bucuresti – Baia Mare a fost in pericol de a se prabusi. Din cauza unor turbulente atmosferice, acesta a cazut in gol, cateva sute de metri. In avion se aflau mai multe personalitati, printre care si senatorul PNL Titus Pasca, deputatul PDL Doru Lese si deputatul PNL Catalin Chereches.
In momentul prabusirii in gol, pasagerii si stewardesele au fost cuprinse de panica. Deputatul Doru Lese s-a accidentat la cap. Alti pasageri au avut stari de voma. Intr-un final, avionul a aterizat cu bine pe aeroportul din Baia Mare.
Contactat telefonic, in cadrul emisiunii Tara Mea realizata de Adi Rusu pe postul de televiziune Cinemar TV (CBN), senatorul liberal a afirmat ca a circulat mult la viata sa cu avionul, insa asemenea clipe nu a trait niciodata.
De asemenea, Mihai Patrascu, directorul Aeroportului Baia Mare, a confirmat problemele de zbor. Acesta a precizat ca, avand in vedere experienta pilotilor, acestia si-au pastrat calmul ai au reusit sa remedieze avionul aflat in picaj.
Patrascu a mai spus ca problemele la aterizare pe care le-a intampinat avionul au fost cauzate de un front atmosferic prezent de doua zile in aceasta regiune. Astfel, inainte de aterizare, pilotul a executat o manevra de ocolire pe la Iasi si Bacau.
Din discutiile purtate cu pilotii, acestia au precizat ca in timpul cursei, avionul a cazut in gol de doua ori, aproximativ 1.000 de metri.
ZiarMaramures.ro