- Publicitate -
Ad imageAd image

AVERTISMENT – Val de caniculă și ploi abundente în zilele care urmează

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Meteorologii anunță că vremea va intra într-un proces de încălzire și va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi accentuat pe arii extinse – indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități (80-84). Totuși sunt posibile înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilelor și seara.
Mai mult, în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia, Maramureș și sud-vestul Transilvaniei, vremea va fi caniculară (peste 35°C). Miercuri și joi, 23 și 24 iunie, în zona Câmpiei de Vest, respectiv în sud-vestul Olteniei inclusiv vineri, se vor înregistra valori termice de 37-38°C, izolat posibil 39°C.
Cei de la Severe Weather Alert – România susțin că în special nopțile de miercuri spre joi (23/24 iunie) și joi spre vineri (24/25 iunie) vor fi tropicale, pe arii extinse în vestul, nord-vestul, sudul și sud-estul teritoriului, iar local în centru. În ceea ce privește gradul de instabilitate atmosferică, acesta va fi temporar accentuat în cursul după-amiezelor și al serilor, cu precădere în zonele deluroase și montane, dar local, pentru intervale scurte de timp și în restul regiunilor. Vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină de medii și posibil mari dimensiuni. Nu sunt excluse cantitățile de apă însemnate cantitativ.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu