Ne pregătim de temperaturi de peste 35 de zile timp de cateva zile în Maramureș, fiind de maine în vigoare și un cod portocaliu de caniculă și discomfort termic. Acum maramureșenii o dau pe aerul condiționat ca să se răcorească, însă e un lucru periculos dacă nu respecți anumite reguli.
Și totuși, având în vedere avertizarea meteorologică Cod Portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 29 iunie -1 iulie a.c., cu temperaturi cuprinse între 37°C și 38°C, val de căldură persistent și disconfort termic accentuat, prefectul județului nostru, Rudolf Stauder, în calitate de președinte al C.J.S.U. Maramureș, recomandă populației să respecte o serie de măsuri/reguli de protecție stabilite de specialiștii în domeniu pentru atenuarea efectelor nefavorabile asupra sănătății.
„În primul rand, hidratarea corespunzătoare, consumând zilnic 2-4 litri de lichide (apă sau ceai), fără a aștepta să apară senzația de sete, evitarea, pe cât posibil, a expunerii la soare în intervalul orar 11:00 – 18:00, evitarea desfășurării activităților în exterior care necesită un efort fizic ridicat, consumarea de fructe și legume proaspete, evitarea consumului de alcool și a băuturilor cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr (cafea, băuturi carbogazoase), evitarea consumul de alimente cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală. Mai recomandăm purtarea de haine lejere, în culori deschise, ce acoperă o suprafață a corpului cât mai mare, dacă vă aflați în exterior este recomandat să intrați în spații răcoroase (încăperi climatizate, biserici, magazine comerciale etc.) sau puncte de prim ajutor (farmacii). Nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme.
Evitați risipa apei pentru activități de spălare a vehiculelor și de udare a grădinilor/terenurilor agricole. Reglați aparatele de aer condiționat, astfel încât temperatura să fie mai mică cu 5 grade decât temperatura ambientală. Nu în ultimul rand, solicitați sfatul medicului de familie, la apariția unor probleme de sănătate”, arată CJSU Maramureș.
Dragoș HOJDA