- Publicitate -
Ad imageAd image

AU DECIS – Bursele pentru elevii din Baia Mare vor fi majorate. Cat vor primi în plus

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În cadrul ședinței de Consiliu Local de la finalul lunii septembrie, după multe discuții și amendamente depuse de unii dintre consilierii locali, s-a decis majorarea cuantumului burselor de performanță, de merit, de studiu și sociale pentru elevii din instituțiile de învățământ din orașul de pe Săsar.

Astfel, elevii care obțin performanțe la învățătură în anul școlar 2022- 2023 vor primi mai mulți bani, respectiv cuantumul burselor de performanță a crescut de la 500 la 1000 de lei, la bursele de merit cuantumul a fost majorat de la 200 la 500 de lei, respectiv în cazul burselor de studiu acestea au crescut de la 150 la 300 lei. Bursele de tip ajutor social au fost și ele majorate, de la 200 la 250 lei.

Conform deciziei aleșilor locali, după comunicarea fondurilor repartizate pentru acordarea burselor, fiecare unitate de învăţământ de pe raza municipiului reședință de județ va stabili, în Consiliul de Administraţie, numărul şi tipul de burse.

Pană să se voteze aceste majorări, o parte din consilierii locali au cerut informații legate de numărul elevilor care ar urma să beneficieze de aceste burse. Asta pentru a se vedea dacă există suficienți bani pentru toată lumea. S-a mai vorbit despre anumite intarzieri care ar exista în cazul acordării unora dintre aceste burse.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu