- Publicitate -
Ad imageAd image

Asistenţa SUA pentru Afganistan va înceta dacă talibanii preiau puterea, avertizează senatori americani

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Înalţi responsabili din Senatul SUA au avertizat marţi că se vor opune continuării ajutorului extern pentru Afganistan în cazul în care talibanii preiau din nou controlul în această ţară şi anulează progresele înregistrate în privinţa drepturilor omului, relatează dpa, informează AGERPRES.

În numeroasele aspecte, talibanii par să se afle „în momentul de faţă într-o situaţie mai bună din punct de vedere militar decât în orice alt moment din 2001 încoace”, relevă o analiză realizată în luna martie de serviciul pentru cercetări al Congresului.

„Unii oficiali afgani ar bănui că talibanii intenţionează să rămână la masa negocierilor până când se vor asigura că SUA se retrag complet din Afganistan, după care vor profita de avantajul pe care îl au în teren pentru a prelua controlul asupra ţării prin forţă”, conform aceleiaşi analize.

După anunţul preşedintelui Joe Biden privind retragerea tuturor militarilor americani din Afganistan până pe 11 septembrie a.c., membri ai Congresului sunt preocupaţi nu doar în ce priveşte impactul acestei retrageri asupra operaţiunilor antiteroriste ale SUA, ci şi asupra viitorului statut al femeilor şi minorităţilor din Afganistan, precum şi asupra miliardelor de dolari din banii contribuabililor americani oferiţi anual acestei ţări ca ajutor extern.

Congresmeni din întregul spectru politic american sunt pesimişti în ce priveşte capacitatea guvernului de la Kabul de a rezista în faţa talibanilor, fără o prezenţă militară a SUA. Or, dacă talibanii răstoarnă guvernul civil, aşa cum au făcut în anii 1990 după retragerea sovietică, există serioase preocupări că această grupare fundamentalistă va încerca să elimine progresele înregistrate în ce priveşte accesul fetelor şi femeilor la educaţie şi reprezentarea lor în societate.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Senatul SUA, Bob Menendez, a sublinia marţi, în cadrul unei audieri la care fost invitat emisarul special al SUA pentru negocierile de pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, că doreşte „claritate absolută” în discuţiile cu talibanii.

„Nu cred, în niciun caz, că Senatul SUA va susţine continuarea asistenţei pentru Afganistan, în cazul în care talibanii îşi asumă un rol conducător, ce pune capăt progreselor societăţii civile şi privind drepturile femeilor”, a spus Menendez.

Congresul SUA a alocat, începând din anul fiscal 2002, peste 143 de miliarde de dolari ca asistenţă pentru Afganistan, potrivit comisiei.

Săptămâna trecută, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a anunţat că departamentul său va aloca anul acesta aproape 300 de milioane de dolari ca asistenţă civilă suplimentară pentru Afganistan.

Zalmay Khalilzad a asigurat în cursul audierii că în discuţiile sale cu participanţii la negocierile de pace din Afganistan a subliniat că „problema drepturilor omului şi în special ale femeilor este a doua după terorism pe scara importanţei politice în SUA”.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu