AȘA-I CAND BEI – Trei bărbați s-au răsturnat cu duba în raul Cisla la Borșa

Ad imageAd image

Polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către medicul de gardă din cadru C.P.U. Borșa, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-au prezentat două persoane cu leziuni corporale că urmare a unui accident rutier. Victimele au fost identificate ca fiind doi bărbați de 44 respectiv 49 de ani din Borșa.

„În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că pe strada Minerilor, o autoutilitară condusă de un bărbat de 63 de ani din oraș, într-o curbă a acroșat parapetul metalic și balustrada podului de peste râul Cisla și a căzut în albia râului. Victimele se aflau în calitate de pasageri în autoutilitară în momentul producerii accidentului rutier.

Atât șoferul cât și victimele au fost testate cu aparatul etilotest rezultatele fiind între 0.76 și 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care celor trei le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, precizează IPJ Maramureș.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu