- Publicitate -
Ad imageAd image

AR FI BINE DE ȘTIUT – Cați ani stai în închisoare dacă îți lovești nevasta la nervi

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Violența domestică constituie infracţiune şi se pedepseşte. Acesta este primul lucru pe care ar trebui să știe toți maramureșenii. Potrivit legii, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, limita maximă prevăzută pentru aceste pedepse se majorează cu o pătrime.

Polițiștii maramureeșeni subliniază că pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu (adică nu la solicitarea victimei). În acest caz, voința victimei de a opri pedepsirea agresorului prin retragerea plângerii nu se mai poate manifesta.

„Pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la cazurile de violență domestică pot emite un ordin de protecție provizoriu. În baza ordinului de protecție provizoriu, polițistul poate dispune evacuarea agresorului din locuință, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate, dar și o serie de alte măsuri, cum ar fi reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună, după evacuarea agresorului, obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit”, precizează autoritățile.

Potrivit legii, lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Pentru femeia sau bărbatul care are nevoie de 90 de zile de îngijire medicală ca urmare a unor astfel de agresiuni vorbim de închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu