APIA primeşte cereri de plată pentru bunăstarea animalelor, până pe 24 martie

Ad imageAd image

Potenţialii beneficiari de sprijin financiar pentru bunăstarea animalelor pot depune cereri de plată până pe data de 24 martie, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Solicitările pot fi depuse din 27 februarie pentru intervenţia DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a) – Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi Pachet b) – Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.

Potrivit sursei citate, sprijinul pentru bunăstarea animalelor reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri şi are forma unei plăţi anuale fixe pe Unitate Vită Mare (UVM).

Suma totală alocată pe întreaga perioadă de programare pentru această intervenţie este de 736,25 milioane euro, urmând să beneficieze de finanţare toţi cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate.

Cererile se pot depune la Centrul APIA pe a cărui rază teritorială se află sediul social al solicitanţilor sau pe raza teritorială a judeţului unde există capacitatea de producţie cea mai mare, în cazul în care aceştia au mai multe exploataţii.

Completarea şi depunerea cererii se face exclusiv electronic, de către beneficiar, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro – secţiunea DR 06 – Bunăstarea animalelor.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu