APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor

Ad imageAd image

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie 2020, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.

„Suma totală autorizată la plată este de 717.250,41 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 25 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare”, se menţionează în comunicat.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza Legii 1/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Instituţia are următoarea organizare: aparat central, 42 de centre judeţene şi 266 centre locale.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu