Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată aproape 180 de milioane euro pentru sprijinirea fermierilor şi IMM-urilor din sectoarele zootehnic şi vegetal, care au fost afectaţi de criza COVID -19, a anunţat, joi, APIA, informează AGERPRES.
„APIA reaminteşte că, la data de 22 decembrie 2020, a dat startul plăţilor pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine şi caprine), vegetal (legume-fructe şi cartofi). Plăţile s-au realizat după aprobarea suplimentării bugetului alocat acestei măsuri, de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro”, se arată în comunicatul agenţiei.
Astfel, până la data de 31 decembrie 2020, din plafonul de 182,5 milioane de euro, APIA a autorizat la plată suma de 179,79 milioane euro pentru un număr de 122.447 cereri unice, din care: 51,57 milioane euro pentru un număr de 46.148 cereri depuse în sectorul legume fructe; 85,1 milioane euro pentru 44.691 cereri – sectorul bovine; 43,12 milioane euro pentru 39.946 cereri – sectorul ovine/caprine.
Conform fluxurilor procedurale din cadrul APIA şi al instituţiilor financiare bancare, o parte dintre fermieri au primit în conturi sumele aferente acestei măsuri începând cu data de 30 decembrie, iar alimentarea conturilor fermierilor se va realiza şi în perioada 4 – 8 ianuarie 2021, astfel încât fermierii să beneficieze cât mai repede de acest sprijin.