- Publicitate -
Ad imageAd image

ANUNȚ OFICIAL – Când va începe școala în anul școlar 2024-2025

Ad imageAd image
Ministerul Educației a anunțat azi, 28 decembrie, că a fost publicat, în vederea consultării publice, proiectul de Ordin al ministrului educației privind ̦ -. Oficial ni se spune că în forma actuală, proiectul prevede ca durata cursurilor să fie de 36 de săptămâni, data începerii cursurilor să fie 9 septembrie 2024, respectiv data încheierii cursurilor – 20 iunie 2025.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite. Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, va fi planificată în perioada 10 februarie-2 martie 2025, după consultări realizate la nivelul unităților de învățământ cu elevii, părinții și cadrele didactice”, arată Ministerul Educației.
Așadar, anul şcolar 2024 – 2025 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
a) Intervale de cursuri:
de luni, 9 septembrie 2024 până vineri, 25 octombrie 2024;
de luni, 4 noiembrie 2024 până vineri, 20 decembrie 2024;
de miercuri, 8 ianuarie 2025 – până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
– de luni, 28 aprilie 2025 până vineri, 20 iunie 2025;
b) Intervale de vacanță:
de sâmbătă, 26 octombrie 2024 până duminică, 3 noiembrie 2024;
de sâmbătă, 21 decembrie 2024 până marți, 7 ianuarie 2025;
o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
– de vineri, 18 aprilie 2025 până duminică, 27 aprilie 2025;
– de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu