Antrenorul Mihai Iosif, mulțumit de cum merg lucrurile la Minaur Baia Mare

Ad imageAd image

Antrenorul echipei de fotbal CS Minaur Baia Mare se declară mulțumit de ce a găsit la club și spune că își dorește să ridice echipa cât mai sus.

”În primul rând, am găsit oameni minunați, extraordinari, iar asta nu o spun doar din complezență, niște oameni cu care efectiv îmi face plăcere să lucrez și care își doresc performanță. Mă refer la toți cei implicați, conducere, jucători, toți ceilalți de pe lângă.

Îmi doresc să facem o emulație cât mai mare. Va veni în urma rezultatelor, dar nu putem face nimic pe termen scurt. Avem nevoie de puncte și de susținerea tuturor suporterilor, întregului oraș. Eu, personal, încerc să fac tot ce depinde de mine pentru a ridica Baia Mare cât mai sus.

(N.r. – Despre pauza competițională) Nu am făcut programul pe care l-am dorit, am jucat marți cu Oțelul. Am făcut mult pe drum până la Galați, dar ne era indiferent dacă se oprea sau nu campionatul. Ne adaptăm în fotbalul românesc. Adaptabilitatea e cel mai important lucru”, a spus Mihai Iosif la Metropola TV, scrie liga2.ro.

Vlad HERMAN

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu