Meteorologii recunosc că zilele care urmează sunt anormal de reci dată fiind data din calendar. O încălzire a vremii ne așteaptă abia către finalul săptămânii viitoare, potrivit prognozei făcute de către Administrația Națională de Meteorologie. ANM arată că în cazul regiunii Maramureș pe parcursul acestei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod normal, chiar deosebit de rece în intervalul 7 – 9 aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 4…7 grade şi ale minimelor nocturne de -4…-2 grade. Temperaturi mai apropiată de regimul termic normal al perioadei vom avea în intervalul 10 – 12 aprilie, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 11…13 grade, iar ale temperaturilor minime de 0 până la 2 grade.
Pentru săptămâna viitoare nu sunt estimate oscilaţii termice importante, vremea fiind în general răcoroasă și astfel se vor înregistra, în medie, maxime de 12..13 grade și minime de 2…3 grade. Cât privește precipitațiile, în intervalele 6-7 aprilie și 12-14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi izolat mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile și descărcările electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitații în general slabe.
Dragoș HOJDA