Jurnalele italiene prezinta sambata, in deschiderea primelor pagini, atacul dur al conducerii Fiat la adresa sindicalistilor care sunt acuzati ca au facut greva pentru a putea vedea la televizor un meci de fotbal al nationalei Italiei la Campionatul Mondial.
La Stampa relateaza despre conflictul dintre sindicatul FIOM-CGIL si conducerea Fiat pe tema viitorului intreprinderilor auto din sudul tarii, de la Pomigliano si Termini Imerese, precum si despre declaratia administratorului delegat al trustului, Sergio Marchionne, care i-a acuzat pe sindicalisti ca au refuzat acordul cu managementul si si-au ales zilele de greva tocmai cand sunt meciurile de fotbal ale nationalei Italiei.
„In felul acesta, prin aceasta atitudine, se distruge toata industria Italiei”, a opinat Marchionne, el subliniind ca Fiat nu este obligata sa tina deschise cele doua intreprinderi de langa Napoli si din Sicilia, in conditiile in care, in fabricile din Polonia, autovehiculele sunt realizate la costuri mai reduse si la o calitate mai buna.
Pe de alta parte, reprezentantii sindicatului FIOM-CGIL i-au transmis lui Marchionne sa isi ceara scuze, aratand ca vor continua sa protesteze pana cand conducerea Fiat va accepta sa respecte toate drepturile muncitorilor.
agerpres