ANCHETĂ – Un puștan de 19 ani din Chelința a ucis în bătaie un caine nevinovat

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Probleme cu legea pentru un tanăr din Chelința, care și-a omorat în bătaie cainele cu o lopată, iar apoi, pentru a se da mare, a postat un video pe rețelele de socializare. Aseară, 28 noiembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat în localitatea Chelința, orașul Ulmeni, fiind identificată persoana bănuită de comiterea faptei. Și anume ca un tânăr de 19 ani din Chelința, iar din cercetările efectuate s-a constatat că fapta s-ar fi săvârșit în localitatea Chelința.

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din Ulmeni s-au deplasat în zona ”Între plopi”, iar într-un pârâu a fost identificat cadavrul exemplarului canin care face obiectul sesizării. Cadavrul aparținea unui exemplar canin, mascul, din rasă comună, talie medie, de culoare negru-crem.

Exemplarul canin a fost transportat la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a mecanismului de producere al decesului.

Din audierea în calitate de martor a persoanei care a efectuat înregistrarea care a apărut pe rețelele de socializare, s-a concluzionat faptul că actele de violență au fost exercitate la data de 26 noiembrie a.c., în vecinătatea locului în care a fost descoperit cadavrul.

În baza celor constatate, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prev. de art. 25 alin. 3, lit. a din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu