Începând cu anul 2014 o persoană din județul Mureș a adăpostit, în condiții improprii, trei tineri vulnerabili, în scopul de a-i exploata prin muncă. DIICOT precizează că cei trei tineri au fost folosiți la diferite munci în gospodărie, ori în agricultură în țară și, pentru o scurtă perioadă, în străinătate, fără a fi plătiți pentru munca prestată. Bărbatul a exercitat un control permanent și total asupra acestora, inclusiv prin interdicția de a comunica cu alte persoane ori de a părăsi gospodăria.
Zilele trecute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Târgu Mureș, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în urma cărora au fost descoperite și au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă precum înscrisuri, acte de identitate ale victimelor (săbii, cuțite). În urma acestor activități, 3 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale au fost conduse la audieri.
Recent, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Dragoș HOJDA