Francul elvețian, gramul de aur și bitcoin au atins vineri noi maxime istorice, iar dolarul american a urcat la un maxim al ultimilor doi ani.
Decizia BNR de a menține rata de referință la 6,50%, măsură explicată prin revenirea inflației aproape de 5%, a ținut sus cererea de lei și a împins în sus, după mai mult de două luni de stabilitate, indicii ROBOR.
Monitorizarea atentă a pieței valutare de către BNR a îngrădit volatilitatea cursului euro care a crescut până la 4,9769 lei dar a încheiat săptămâna la 4,9759 lei, culoarul de tranzacționare fiind limitat la 4,975 – 4,977 lei.
Declarația făcută de guvernatorul Mugur Isărescu, conform căruia o scădere a dobânzii de politică monetară mai are de așteptat până „când inflaţia va merge în jos într-o manieră sustenabilă”, a împins în sus indicii ROBOR.
„Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească uşor în ultimele luni ale anului curent şi să cunoască o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025 (…), ea este aşteptată să îşi reia ulterior descreşterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din prognoza precedentă, coborând abia în debutul anului 2026 sub limita de sus a intervalului ţintei”, se punctează în minuta ultimei ședințe de politică monetară din 2025.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,59 la 5,75%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,63 la 5,79% iar cel la 12 luni de la 5,68 la 5,83%.
Media monedei americane a urcat vineri de la 4,7317 la 4,7742 lei, creștere datorată deprecierii euro până la 1,0333 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din noiembrie 2022.
Perspectiva adâncirii diferențialului dintre dobânda practicată de Fed și BCE stimulează cererea de dolari. Iar tot mai mulți analiști văd atingerea parității dintre cele două monede în cursul lui 2025, luând în considerare reziliența economiei americane la dobânzile mai mari comparativ cu cea europeană, care a cochetat anul acesta cu recesiunea, ceea ce obligă BCE să reducă ratele de referință. Investitorii iau în calcul promisiunea făcută de Donald Trump în campanie că va majora taxele la importurile din Europa.
Acum 11 luni, moneda elvețiană creștea la 5,3666 lei, record care a fost depășit vineri, când media a urcat la 5,3721 lei, după ce francul s-a apreciat la 0,9206 euro. Cursul lirei a crescut la 5,9774 lei și ar putea reveni la începutul săptămânii peste pragul de 6 lei, după ce a urcat la aproape de 1,21 euro. Moneda britanică a atins în martie 2022 un maxim de 6,0112 lei.
Prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 415,3204 lei, creștere la care a contribuit aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.710,50 dolari/uncie.
Bitcoin a urcat vineri la 99.514 dolari, mai sus cu circa 45% față de alegerile din 5 noiembrie din SUA, iar ethereum la 3.428 dolari.
Creșterea prețurilor din piața cripto este efectul pariurilor puse pe schimbarea de către administrația Trump a politicilor de reglementare prin numirea unui nou șef al SEC (Comisia de Valori Mobiliare din SUA) care să fie favorabil criptomonedelor, dar și crearea unei rezerve naționale de monede digitale, care să facă din Statele Unite „capitala mondială” a acestui tip de active.
Analiza cuprinde perioada 18 – 22 noiembrie
Citește și: Analiză financiară: Leul face slalom și evită deprecierea