Saptamana trecuta a fost una dintre cele mai negative cu care s-a intalnit leul in ultimii 30 de ani.
Recordurile istorice au curs unul dupa altul, semn ca BNR nu a mai putut sa ignore presiunile din piata.
Joi si vineri cursul euro a atins doua noi maxime, de 4,7834 lei, respectiv 4,8026 lei, ceea ce deschide drumul catre noile rezistente majore, cele de la 4,85 si 4,9 lei. Comparativ cu finalul lui decembrie aprecierea este de peste 2,3 bani.
Cotatiile euro au crescut puternic in cursul noptii de joi spre vineri pe pietele externe, astfel ca tranzactiile din cea locala s-au realizat la sfarsitul perioadei in culoarul 4,796 – 4,808 lei, cu inchiderea la 4,798 lei, iar cotatia stabilita de BCE a fost de 4,8040 lei.
Pentru Florin Citu, miscarile de joi erau unele marginale, el precizand pe o retea de socializare ca „zlotul, forintul se depreciaza pentru ca sunt cateva miscari de fluxuri internationale. Doar trompetele PSD-iste vad altceva”. Vineri, dupa depasirea pragului de 4,8 lei, postarile au lipsit.
Fiecare sedinta a saptamanii abia incheiate a adus cate un nou record pentru dolar. Vineri media a fost stabilita la 4,4462 lei, mai sus cu aproape 19 bani fata de sfarsitul lui 2019.
Moneda elvetiana s-a apreciat la 1,061 – 1,065 franci/euro, astfel ca media ei a crescut de la 4,4844 lei, la inceputul perioadei, la 4,5258 lei, la finalul ei, maxim al ultimilor cinci ani, si se apropie de recordul istoric de 4,5817 lei atins in 23 ianuarie 2015. De la sfarsitul lui 2019, cresterea francului este de aproape 12,3 bani.
Lira sterlina a fluctuat intre 5,7074 si 5,7511 lei, maxim al ultimilor trei ani si jumatate, cea de vineri fiind stabilita la 5,7406 lei.
Uncia de aur a incheiat saptamana pe pietele specializate la 1.626 – 1.648 dolari, astfel ca pretul gramului de aur a urcat vineri de la 229,4268 la 233,5122 lei, al saptele record consecutiv al lunii februarie.
Tendinta de scadere a inflatiei, anuntata recent de guvernatorul Mugur Isarescu, este semnalizata si de evolutia descendenta a indicilor ROBOR. La inceputul saptamanii BNR a atras de la bancile comerciale circa 4,4 miliarde lei, printr-o operatiune de tip repo, la o dobanda de 2,50%, egala cu cea de politica monetara.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a incheiat saptamana la 2,99%, minim care se ma inregistra la finalul lui noiembrie. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat la 3,11%, nou minim al ultimelor doua luni, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 3,19%.
Perechea euro/dolar a scazut de la maximul de luni de 1,0851 la 1,0778 dolari, minim al ultimilor aproape trei ani. Publicarea unor indicatori economici pozitivi din zona euro a produs vineri o crestere la 1,0784 – 1,0864 dolari, bursele americane inchizand la 1,0848 dolari.
Analiza cuprinde perioada 17 – 21 februarie