- Publicitate -
Ad imageAd image

Analiză financiară: Prețul aurului se apropie de 400 lei/gram

Ad imageAd image

Primele trei ședințe ale acestei săptămâni au adus trei noi recorduri pentru prețul gramului de aur. Miercuri, el a crescut de la 389,2309 lei la 393,9593 lei, mai mult cu peste 90 de lei față de începutul anului.

Creșterea se datorează aprecierii monedei americane din ultimele săptămâni, în timp ce metalul galben a atins un nou maxim istoric de 2.682,90 dolari, mai mult cu aproape 40% față de acum un an.

Aurul este considerat drept o protecţie contra inflaţiei, dar și în condițiile unor riscuri geopolitice majore, precum războiul din Ucraina și extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. La acestea se adaugă plasamentele tot mai mai mari în ETF-uri, instrumente financiare care au la bază aurul.

Cursul euro/leu a avut o evoluție oscilantă. Miercurea trecută, media a fost stabilită la 4,9763 lei, pentru ca luni să fie atins minimul ultimelor trei săptămâni de 4,9744 lei.

Evoluția cursului nu a fost influențată de faptul că rata anuală a inflației a scăzut în septembrie la 4,6%, de la 5,1% în august, care este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, astfel că la jumătatea acestei săptămâni euro a urcat la 4,9758 lei, odată cu creșterea aversiunii față de risc.

Presiunea pe curs se va menține în condițiile adâncirii deficitelor, atât bugetar, de cont curent și comercial. În prezent, Comisia de Prognoză vede o creştere economică reală de 2,8% în 2024. În schimb, BERD și-a revizuit prognoza de la 3,2%, la începutul anului, la 1,4%, iar băncile văd o creștere a PIB de sub 2%.

Situația negativă este reflectată și de sondajul realizat de CFA România. Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în septembrie, cu 6,7 puncte la 40,1 puncte, semn al direcției negative pe care o are economia. Iar anticipaţiile indică o încetinire a creșterii PIB din acest an de 1,7%. Pentru anul viitor, economia prognozează un avans de 1,1%, existand şi opinii printre participanţii la sondaj de recesiune.

Totodată, majoritatea analiștilor CFA România anticipează deprecierea leului în următoarele 12 luni. Pentru orizontul de șase luni valoare medie a euro este de 5,0407 lei, iar pentru cel de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0975 lei.

Menținerea ratei de referință la 6,50% și a celei pentru facilitatea de depozit la 5,5%, cât și nivelul ridicat al lichidității din piața monetară, a susținut în ultimele luni stabilitatea indicilor ROBOR. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.

Euro a avut o tendință depreciativă, și a coborât miercurea aceasta la 1,0875 – 1,0898 dolari, înainte de ședința de politică monetară a BCE de la care se așteaptă o nouă reducere de 0,25% a ratei de referință, după ce inflația din zona euro a coborât sub ținta de 2%. O astfel de decizie ar fi urmată de încă o tăiere de un sfert de punct procentual la sfârșitul anului. În piața locală, cursul monedei americane a crescut la 4,5675 lei.

Scăderea inflației din Marea Britanie sub pragul de 2% în septembrie a provocat deprecierea lirei sterline, iar cursul acesteia a coborât miercurea aceasta de la 5,9644 la 5,9452 lei. în schimb, media francului elvețian a crescut de la 5,2951 la 5,3002 lei.

Bitcoin a scăzut joia trecută sub pragul de 59.000 dolari, dar a urcat la jumătatea acestei săptămânii la peste 67.770 dolari, iar ethereum a urcat peste 2.630 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 16 octombrie

Citește și: Analiză financiară: Cursul și recursul euro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu