Există zone în oraș unde se crează ambuteiaje la anumite ore din zi. Și asta pentru că unii șoferi nu au răbdare și intră în intersecție pe culoarea verde a semaforului chiar dacă la acel moment intersecția este blocată deja. Este cazul intersecției din zona Tribunalului Maramureș, iar acum Biroul Rutier Baia Mare a luat decizia aplicării unor marcaje rutiere vizibile, pe fond galben.
„Avand în vedere faptul că în intersecția Bulevardului Republicii cu strada George Coșbuc din Baia Mare se produc frecvent ambuteiaje pe fondul blocării intersecției de către conducătorii auto care circulă pe Bulevardul Republicii dinspre Bulevardul București, s-a luat decizia aplicării de marcaje rutiere însoțite de indicator cu semnificația „Nu blocați intersecția”. Păîtrunderea într-o intersecie dirijată prin semafoare dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției se sancționează cu o amendă cuprinsă între 1305 lei și 2900 lei și aplicarea a șase puncte de penalizare”, spune Grigore Tomoiagă, șeful Biroului Rutier Baia Mare.
Mai trebuie spus că același tip de marcaje vor fi aplicate și la intersecția Bulevardului Unirii cu strada Gheorghe Bilașcu din municipiu.
Dragoș HOJDA