- Publicitate -
Ad imageAd image

AMENZI APROAPE ZILNIC- Locul preferat din Baia Mare al celor care vor să scape de gunoaie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

 

Există un loc în Baia Mare care pare să se califice pentru titlul de cel mai dorit loc pentru a scpăa de gunoaiele nedorite. Săptămânal polițiștii aplică amenzi celor prinși că scapă de gunoaie în containerul situat la capătul străzii Gării, însă se pare că aceste măsuri nu sperie pe nimeni. Pentru că altfel nu putem explica cum în fiecare săptămână se dau amenzi pentru aceeași problemă.

Numai în ultima săptămână au fost aplicate mai multe amenzi, mai exact o societate comercială a primit 1000 de lei amendă pentru abandonare deșeuri la containerul metalic amplasat pe strada Gării (capat), pentru aceași problemă s-au dat alte două amenzi în cuantum de 500 de lei fiecare, tot 500 de amenda pentru abandonare deșeuri la containerul metalic amplasat pe strada Dimitrie Cantemir. Polițiștii locali au dat și două avertismente pentru parcare pe zona destinată spațiului verde, respectiv avertisment pentru blocarea accesului mijlocului de colectare si transport al operatorului de servicii publice de salubrizare, SC DRUSAL SA, la platforma de colectare a deseurilor menajere ,,Traian 6”.

Vânătoarea celor care aruncă gunoaiele unde nu trebuie continuă și în această săptămână. Cine va fi prins, va scoate banul din buzunar.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu